 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
 |
Lipsa asistentei medicale si tehnice calificate de urgenta in faza prespitaliceasca in 1990 era la baza pierderii nejustificabile a pacientilor aflati in stare critica. Multi dintre pacientii care mai aveau o sansa de a fi salvati, pierdeau aceasta sansa din cauza inexistentei unui sistem special destinat acordarii a asistentei de urgenta calificate. In anul 1990, un pacient care suferea un stop cardio-respirator la domiciliu sau in strada, avea o sansa de supravietuire de aprox. 0%, iar o persoana care avea sa fie victima unui traumatism grav prin accident rutier sau prin alt mecanism, avea o sansa minima de a fi asistata de o persoana calificata sau de a fi transportata la spital cu un mijloc sanitar adecvat. Mai mult, daca aceasta victima era blocata in masina accidentata, lipsa asistentei tehnice de urgenta si a echipamentului specific de descarcerare facea ca victima sa ramina blocata o perioada lunga, pina ce se improviza o metoda de extragere sau se forta scoaterea victimei, cauzind complicatii ce puteau duce la moartea victimei sau la instalarea unor complicatii ireversibile cum ar fi paraplegia (paralizarea membrelor inferioare).
Sub egida Clinicii de Anestezie Terapie Intensiva, a inceput in septembrie 1990 experimentarea unui sistem de urgenta ce functioneaza si in alte tari europene. Acesta avea la baza transferul unui echipaj medical spitalicesc cu dotarea necesara la locul unde se afla pacientul in stare critica, in vederea acordarii unei asistente medicale de urgenta calificate. Echipajul este condus de un medic pregatit in domeniul anesteziei si terapiei intensive si in domeniul medicinei de urgenta.
Rolul echipajului este de a asigura asistenta de urgenta calificata reducind mortalitatea si rata complicatiilor.
|
|
|
|
|
|
|